A fost odata ca niciodata. Asa ar trebui sa inceapa, dar din cate stiu eu, fiecare poveste are si un sfarsit. Povestea noastra nici macar nu are nume, doar inceput si cuprins. Un inceput din care au ramas doar niste franturi de amintiri si un cuprins care, vrem noi sa credem, inca se desfasoara.

            Intr-a cincea, noi chiar invatam. Pe bune. Ne faceam temele acasa, ne bateam sa stam in prima banca, ii scoteam ochii profei sa ne scoata la tabla, toceam pentru teza, aveam emotii la lucrari, ne inghesuiam cand cerea profa sa stearga cineva tabla, nu stiam sa facem fituici, nici macar nu indrazneam sa ne gandim ce s-ar putea intampla daca ne prindea, deja ne imaginam ca ne exmatriculeaza daca se uitau profii mai urat la noi cand sopteam in timpul testelor. Intr-un cuvant, eram cuminti. Aveam responsabili cu linistea, care scriau numele alora cu gura mare pe tabla cu “copii cuminti”. Aveam pana si responsabili sanitari. Unu’ sa ne controleze unghiile, unu sa vada daca avem batista, unu sa vada daca avem sticla cu apa etc. Parca eram in armata. Si chestia ciudata e ca nu ne deranja. Erau vremuri bune cand bancile erau din alea din 1900 toamna, pe care puteai sa scrii lectia in caz ca te asculta, cand eram destul de batuti in cap ca sa impartim banca in doua si sa dam caietele celorlalti pe jos daca depaseau linia, cand NU ne uitam toata ora la cesul de pe perete, cand aduceam de acasa postere anti-fumat si le lipeam pe pereti ca sa infrumusetam Sala 6 de la demisol. Timpul cat am stat la demisol a fost perioada noastra de glorie, cand am inceput sa intelegem ca ce spunea diriga nu era chiar lege scrisa-n piatra si ca avem si noi un cuvant de spus. Asta, bineinteles, pana auzeam de “nota scazuta la purtare”, moment in care inchideam gura. Sau o deschideam doar ca sa mormaim “Nuu, doamna, promitem ca nu ma facim”. Tin minte ca jucam prinsa pe sala la demisol si ne era rusine sa fugim unii dupa altii daca nu ne cunosteam sau daca noi eram fete si ei baieti.

            Petrecerile de Craciun au fost, dupa parerea lu’ Gabbi si’a lu’ Radi, un dezastru total. Intr-a cincea si-ntr-a sasea: petreceri in clasa. Singura chestie care ne placea era sa ne dam cadouri unii altora, dupa biletelele pe care le trageam din caciula aia cu tombola pe care ne punea diriga s-o facem. Intr-a 5a, Radi a dat cadou Adinei si a primit de
la Anca, iar Gabbi a dat Adelinei si a primit dela Ana Monu. Intr-a 6a, R. a dat lui Andrei si a primit de

Sunt lucruri mici, cum ar fi atunci cand Oana l-a zgariat pe Andrei pe fata si el a inceput sa planga, sau cand Gabbi a aruncat cu o rezerva in Tudor si s-a murdarit pe toata fata de cerneala. Cand au lipit baietii biscuiti de cuier si monezi de podea cu Picatura adusa pentru profa de desen ca sa ne mareasca notele…Cum nu vroia profa de romana sa inceapa ora pana nu intorceam tabloul lui Topirceanu pe fata…Cum ne invoiam de la ore ca sa mergem sa le facem galerie baietilor la fotbal si ei luau bataie cu 15 la 0…Cum ne spunea directorul adjunct (aka Domnul Octav, nemilosul macelar de ficati aka bunicu’ aka skeletron) de 100 de ori pe ora ca “Sunt prea sarac ca sa-mi iau un lucru ieftin”, sau cum i-a prins directoarea pe Stefan sip e Iuli intr-a cincea la sfarsitul unei lucrari cu caietul pe brate si le zicea “Sa stiti ca eu pentru asta pun 1!”. Cum ne amuzam cand isi trecea domnul macho Ivanuta mana prin par, din care sareau hartii, radiere, creioane si toate alea, cum ii ura Andrei “Sa aveti o zi buna” profei de mate, la care ea ii zicea ca “Tu sa-i urezi o zi buna lu maica-ta si cui mai stii tu, nu mie”. Cum divii de pe la noi din clasa erau din cap pana-n picioare in Ecko si tricoaie cu G-Unit (optional si in picioare cu Taima), iar in ore cantau “Portugalia” si “Gagicar de meserie”, cum faceam caricaturi ale profilor care ne enervau si le lipeam pe banci, pe sub banci, pe cuier, sub cuier, in frunte, sau in timpul maniei “Be my friend!” numai asta stiam sa zicem. Cum am tinut-o aproape un an intreg cu tzupi, tzupi (trend impus de gabbi) si cum s-au schimbat radical relatiile intre noi si preocuparile noastre de cand am descoeprit internetul (uaaaau) la sfarsit de a cincea-inceput de a sasea. Cum dadeam massuri si tineam non-stop la status site-urile noastre de piczo, cum umblam ca disperatii sa furam glitter-uri “cul” de pe alte site-uri si ne suparam unii pe altii cand puneam protectie la poze, ce mandri eram cand reuseam sa ne dam seama cum se fac pozele cu efect de fade sau negative..isterie totala, mai ales cu ursuletii aia “Me to you” la fete, iar la baieti cu frunzele de marijuana si pozele cu gajici imbracate de iarna (….) pe motoare. In fine, eram prea tampi ca sa ne dam seama cat de tampi suntem si eram perfecti asa, in ignoranta noastra de copii care vroiau sa para ceea ce nu erau.

Amintiri commune o sa va mai insiram si alta data, cand ne mai adunam la un loc. Pana atunci, o sa mai cititi doar posturi individuale.
Coco si Salopeta va iubesc :”>