Baaaaa. Stiti voi pe cine a vazut persoana mea azi??? Mwhahaa, n’o sa ghiciti niciodata >:) In afara de Irina, Iulia, Andrei, Arman si Bobo care erau de fata

Ne plimbam noi pe ici, pe colo, pe dincolo, tot inainte, ca inainte era mai bine, cand, deodata, ce sa vezi?! Vedem la o terasa pe nenea Ivanuta Cristian, profu de istorie dintr-a 6a, si (Atentie!) pe nenea robotelu’, profu’ dintr-a 7a. O simpla privire (malefica :-s) din partea lui nenea robotelu’ a fost de ajuns ca sa ne puna pe fuga. Nu pe bune acu, Iulia chiar a inceput sa fuga, Irina s-a inrosit toata, iar eu am grabit si marit pasul. Doar baietii au ramas calmi si au dat cel mai entuziast ‘Buna Ziua’ pe care le-a fost dat urechiusilor mele sa auda in lunga lor cariera de cinspe ani si zece zile. Dupa care au luat-o si ei la fuga, ce-i drept. Dupa aia, ce sa facem si noi? Ne-am pus la panda. Arman simula pe-acolo, iar Bobo a avut o incercare nereusita de a le face poza. De fapt, a iesit cam jumatate din Ivanuta acoperit de frunze si inca un tip pe care nu-l cunoastem, probabil tot de istorie si ala ). Tentativa de poza arata cam asa:

Nu prea se intelege nimic, da’ macar se vede ca nu inventez povesti de adormit copiii.

Cand ne intoarcem, dam iarasi ‘Buna Ziua’, de data asta mai calmi, si dam sa trecem mai departe, cand auzim ca striga Robotel dupa noi cu a sa fermecatoare voce la auzul careia ne tremurau si chilotii pe noi intr-a 7a: “Ia veniti oleaca incoace”. Mie mi s-a urcat tot sangele in cap, credeam ca o vazut ca am facut poza si vrea sa-mi confiste aparatu. Ca deh..n-ar fi prima oara. Ei, dar se pare ca tirania nu tinea decat la ore, asa ca ne-a intrebat, foarte dragut de fapt si de drept, chiar daca tot cu vocea aia malefica [:-S], care si unde am intrat. I-am zis fiecare liceul, dupa care ii informeaza binevoitor pe colegii de pahar, ups, ma scuzati, de catedra, ca suntem ‘copii foarte buni’ de la Barsanescu, clasa buna si nustiuce. In timp ce vorbea, stateam si ma intrebam daca asta e chiar acelasi care ii spunea lui Ionescu sa-si bage capul in cuptorul cu microunde, poate i se topeste creierul si revine la forma normala ) Eh, am dat buna ziua si am plecat.

Pana la urma, parerea mea sincera e ca omul asta ramane cel mai discutat profesor, bineinteles in afara de diriga, dintre toti pe care i-am avut, chiar daca ne-a predat doar un an. Mai tineti minte cum dadeadin fund cand mergea, cum arata in camasa aia stil Hawaii, cum statea cu degetul mijlociu cand il avea in gips, cum ne ghicea la toti zodiile numai uitandu-se la noi, cum purta blugi mulati de eram toti 100% ca e baietel vesel, cum raspundea la caramida aia de nokia pe care o avea pe post de telefon in timpul orei, cum ne punea sa invatam lectiile pe de rost, cum duceam cartile si caietele la catedra cand dadeam lucrare, cum ne cauta pana si-n sendvisuri sa vada daca n-avem fituici si multe, multe, multe altele..

Pana la urma mi-a ramas simpatic, am avut numai de 10 la el, si sunt multumita ca am reusit asta fiindca am invatat, nu fiindca aratam bine in nustiuce geaca. Stiti voi la ce ma refer.

Acum mi-a amintit Coco, multiubita mea diva-partenera de blog, ca pe nenea Robotel il cheama Albisteanu Mihai. Sa fie sanatos si sa-i traiasca familia.

La naiba fata, ce puii mei? A fost de treaba, in puii mei…

…by SaLoPeTa b-)

coco:voi ziceti de el ca e malefic,ha?sa vedeti voi ce diabolica o sa fiu eu dupa treaba asta.o sa va luati omor de la mine.o sa ma aveti pe constiinta copchilozaurilor so be afraid,be very afraaaid:-L

Stiu ca printr-a 5a ne bateam care sa iasa sa stearga tabla. Odat’, Anna luase un 10 la engleza fiindca se ducea la buda in timpul orelor sa schimbe apa din galetusa si stergea tabla. Ce panarama am facut atunci, doamne…toata clasa era revoltata impotriva dromaderului cantaret (aka profa de engleza ).  Dupa aia, s-a observat o diminuare a fortei de sters tabla si a elevilor care isi exprimau dorinta arzatoare de’a da cu buretele, asa ca draga noastra doamna diriginta a avut fascinanta idee de a-mi oferi onoarea, ca o adevarata sefa a clasei  ce mai gaseam [:-@], de a ma insarcina cu infaptuirea unui minunat tabel cu mirificul serviciu pe clasa.

Ce puteam sa fac altceva, decat sa ii dau ascultare si sa execut ordinul? (…Sa nu ii dau ascultare si sa nu execut ordinul, stiu, dar pe atunci se practica ascultarea de diriga si deci nu ma puteam eschiva…)

In astia patru ani, tot eu am facut tabelul cu serviciul pe clasa, ala de-l lipeam langa usa sau sub icoana sau pe dulap…Ultimul a aratat cam asa:

  Si acestia sunt multpreaiubitii nostri fosti colegi Cu mine in cap de lista, av cors :”> )

..by SaLoPeTa b-)

Asta e imnu` neoficial al clasei,pe cel oficial nu il stie nimeni ca e top secret:-??

Defapt nu,imnul oficial al clasei e asta:))

Eram o clasa de tarani,gaseai orice in clasa daca vroiai:gaini,rate,gaste,oi,vaci,porci,capre,berbeci,bors,popi.aveam di tăti cum se zice.Era ca in cotet si noi intretineam atmosfera perfect cu râgâituri,pârţâieli si alte efecte speciale,despre decor nici nu mai zic…aveam pereti varuiti cu branza,prin colturi zacea ‘munitia’ avariata folosita in luptele dintre clanurile rivale care se bateau cu bucati de paine,parchetul nou era eclipsat de gunoi si daca stateai sa cauti pe jos puteai sa`ti deschizi magazin cu cate ambalaje gaseai:)).Nu prea ne pasa de curatenie,mai zicea profa de latina ceva de genu:”clasa a8a,ce`i cu mizeria asta?voua va place asa?” iar raspunsu nostru era:”da` noi ne simtim ca acasa”:X,ce e de facut in cazul asta?lucrare ora viitoare,bineinteles era o vrajeala care nu prindea deloc.Dar fericirea noastra s`a terminat intr`o zi cand diriga a hotarat sa ne confiste branza si sa nu ne mai aduca painea aia care ne era asa draga.Nu era un capat de tara,am gasit imediat inlocuitori:bucati de covrigi,covrigei,turta dulce,biscuiti,defapt noi nu prea mancam la noi era un food`fight continuu.
Dupa ce ieseam de la ore bineinteles ca ne era foame.Dupa vreo 3 ture date la patiseriile din gara concluzia e clara:”hai coaie la o shaormitza!”.Dupa ce reusesti sa`i zici lu` tanti aia cum vrei sa`ti faca shaorma [tu zici sa puna ketchup dulce si restu striga:baga iuteee] astepti oleaca si dupaia o halesti repede ca nu vrei sa ti`o fure careva de sub bot:-s
Cam asa era pe vremuri…

aberat de coco:-$

A fost odata ca niciodata. Asa ar trebui sa inceapa, dar din cate stiu eu, fiecare poveste are si un sfarsit. Povestea noastra nici macar nu are nume, doar inceput si cuprins. Un inceput din care au ramas doar niste franturi de amintiri si un cuprins care, vrem noi sa credem, inca se desfasoara.

            Intr-a cincea, noi chiar invatam. Pe bune. Ne faceam temele acasa, ne bateam sa stam in prima banca, ii scoteam ochii profei sa ne scoata la tabla, toceam pentru teza, aveam emotii la lucrari, ne inghesuiam cand cerea profa sa stearga cineva tabla, nu stiam sa facem fituici, nici macar nu indrazneam sa ne gandim ce s-ar putea intampla daca ne prindea, deja ne imaginam ca ne exmatriculeaza daca se uitau profii mai urat la noi cand sopteam in timpul testelor. Intr-un cuvant, eram cuminti. Aveam responsabili cu linistea, care scriau numele alora cu gura mare pe tabla cu “copii cuminti”. Aveam pana si responsabili sanitari. Unu’ sa ne controleze unghiile, unu sa vada daca avem batista, unu sa vada daca avem sticla cu apa etc. Parca eram in armata. Si chestia ciudata e ca nu ne deranja. Erau vremuri bune cand bancile erau din alea din 1900 toamna, pe care puteai sa scrii lectia in caz ca te asculta, cand eram destul de batuti in cap ca sa impartim banca in doua si sa dam caietele celorlalti pe jos daca depaseau linia, cand NU ne uitam toata ora la cesul de pe perete, cand aduceam de acasa postere anti-fumat si le lipeam pe pereti ca sa infrumusetam Sala 6 de la demisol. Timpul cat am stat la demisol a fost perioada noastra de glorie, cand am inceput sa intelegem ca ce spunea diriga nu era chiar lege scrisa-n piatra si ca avem si noi un cuvant de spus. Asta, bineinteles, pana auzeam de “nota scazuta la purtare”, moment in care inchideam gura. Sau o deschideam doar ca sa mormaim “Nuu, doamna, promitem ca nu ma facim”. Tin minte ca jucam prinsa pe sala la demisol si ne era rusine sa fugim unii dupa altii daca nu ne cunosteam sau daca noi eram fete si ei baieti.

            Petrecerile de Craciun au fost, dupa parerea lu’ Gabbi si’a lu’ Radi, un dezastru total. Intr-a cincea si-ntr-a sasea: petreceri in clasa. Singura chestie care ne placea era sa ne dam cadouri unii altora, dupa biletelele pe care le trageam din caciula aia cu tombola pe care ne punea diriga s-o facem. Intr-a 5a, Radi a dat cadou Adinei si a primit de
la Anca, iar Gabbi a dat Adelinei si a primit dela Ana Monu. Intr-a 6a, R. a dat lui Andrei si a primit de

Sunt lucruri mici, cum ar fi atunci cand Oana l-a zgariat pe Andrei pe fata si el a inceput sa planga, sau cand Gabbi a aruncat cu o rezerva in Tudor si s-a murdarit pe toata fata de cerneala. Cand au lipit baietii biscuiti de cuier si monezi de podea cu Picatura adusa pentru profa de desen ca sa ne mareasca notele…Cum nu vroia profa de romana sa inceapa ora pana nu intorceam tabloul lui Topirceanu pe fata…Cum ne invoiam de la ore ca sa mergem sa le facem galerie baietilor la fotbal si ei luau bataie cu 15 la 0…Cum ne spunea directorul adjunct (aka Domnul Octav, nemilosul macelar de ficati aka bunicu’ aka skeletron) de 100 de ori pe ora ca “Sunt prea sarac ca sa-mi iau un lucru ieftin”, sau cum i-a prins directoarea pe Stefan sip e Iuli intr-a cincea la sfarsitul unei lucrari cu caietul pe brate si le zicea “Sa stiti ca eu pentru asta pun 1!”. Cum ne amuzam cand isi trecea domnul macho Ivanuta mana prin par, din care sareau hartii, radiere, creioane si toate alea, cum ii ura Andrei “Sa aveti o zi buna” profei de mate, la care ea ii zicea ca “Tu sa-i urezi o zi buna lu maica-ta si cui mai stii tu, nu mie”. Cum divii de pe la noi din clasa erau din cap pana-n picioare in Ecko si tricoaie cu G-Unit (optional si in picioare cu Taima), iar in ore cantau “Portugalia” si “Gagicar de meserie”, cum faceam caricaturi ale profilor care ne enervau si le lipeam pe banci, pe sub banci, pe cuier, sub cuier, in frunte, sau in timpul maniei “Be my friend!” numai asta stiam sa zicem. Cum am tinut-o aproape un an intreg cu tzupi, tzupi (trend impus de gabbi) si cum s-au schimbat radical relatiile intre noi si preocuparile noastre de cand am descoeprit internetul (uaaaau) la sfarsit de a cincea-inceput de a sasea. Cum dadeam massuri si tineam non-stop la status site-urile noastre de piczo, cum umblam ca disperatii sa furam glitter-uri “cul” de pe alte site-uri si ne suparam unii pe altii cand puneam protectie la poze, ce mandri eram cand reuseam sa ne dam seama cum se fac pozele cu efect de fade sau negative..isterie totala, mai ales cu ursuletii aia “Me to you” la fete, iar la baieti cu frunzele de marijuana si pozele cu gajici imbracate de iarna (….) pe motoare. In fine, eram prea tampi ca sa ne dam seama cat de tampi suntem si eram perfecti asa, in ignoranta noastra de copii care vroiau sa para ceea ce nu erau.

Amintiri commune o sa va mai insiram si alta data, cand ne mai adunam la un loc. Pana atunci, o sa mai cititi doar posturi individuale.
Coco si Salopeta va iubesc :”>

Cateva dintre mâzgâliturile capodoperele mele facute in ora de istorie.Cristofor Columb nu a descoperit doar America pe care a numit`o Tara cu multi copaci si cu de toate,a descoperit si rujul rosu iar Napoleon Bonaparte facea tacticile de lupta in timp ce se dadea cu rimel[not].Marii conducatori aveau defapt orgolii de dive,nu vroiau sa fie vazuti nemachiati da catre dusmani,inainte de razboi obisnuiau sa`si faca unghiile si sa se parfumeze cu apa de trandafiri:))

Lasand caterinca la o parte,eu chiar nu puteam sa ma concentrez la ora de istorie si daca eram atenta ma uitam la un singur lucru:freza de diva a domnului Cristian Ivănuţă.Eram invidioasa,deja mi`l imaginam in reclame la sampoane si cand isi trecea mana prin par incepeau sa cada de prin banci creioane,bani,chei,sticle goale,rigle,tot ce putea sa faca un zgomot adorabil cand atingea podeaua.Ca profesor era de treaba,explica bine si zambea frumos,nu era vina lui ca eu nu puteam vroiam sa invat ce tot vorbea el acolo si ce ne punea sa scriem in caiet.Eu luam numai 8 la istorie,se explica de ce…totusi imi amintesc o ora cand ne`a ascultat pe toti la gramada si parca am luat un 9.uhuu:x

Dar cum orice lucru bun se termina repede,dom` profesor de istorie ne`a anuntat la sfarsitul clasei a6a ca de anul viitor nu o sa mai facem istoria cu el.Incerca sa tina un discurs emotionant de despartire,lui mai ca ii dadeau lacrimile si noi…noi nu prea il bagam in seama:(.Eram niste nemernici absoluti,acum imi pare asa rau ca a plecat dar totusi nu ne`a uitat.Tin minte ca a venit o data la scoala sa ne vada si toti intrebam daca facem ramane in scoala si el nu stia cum sa ne spuna ca nu:((

aberat de coco:-$

La inceput, eram noi. Niste mormoloci mici si speriati, care inca nu isi dadeau seama ce ii asteapta. Stiam doar ca urma sa facem parte dintr-o alta clasa, si ca la ore nu va mai preda “Doamna invatatoare” sau “Domnul Invatator”, ci “domnii profesori”. Eram oarecum bulversati de faptul ca va trebui sa invatam atatea nume noi, atatea lucruri noi, atatea figuri noi. Ieseam din lumea noastra mica si palida intr-un univers cu mult mai mare si intens colorat decat ne-am fi imaginat vreodata. Inca din start, au fost si nemultumiri. De ce sa fim noi clasa “C”, cand noi eram, draga doamne, clasa de selectie?! Pe atunci, asta era cea mai mare problema a noastra. Nimeni nu credea ca, in final, ea va ajunge cea ma nesemnificativa dintre toate grijile ce-si faceau simtita prezenta in mintucile noastre de copii care habar n-aveau ce inseamna gimnaziu. Eram mandri, totusi, ca suntem “in clasa intai de gimnaziu”. Asa a inceput. Dar inceputul pare atat, atat de departe…

Pot sa spun, cu putina roseata in obraji, ca in clasa a cincea nu aveam habar care e treaba cu viata mea. Noroc ca asta mi-o dau seama abia acum, si ca o pot afirma zambind…Nu cred ca eram singura in situatia asta. Eram timizi, nesiguri pe noi, desi faceam tot ce ne statea in putinta ca sa aratam exact contrariul. Ne gandeam cum sa ne facem cat mai multi prieteni, umblam cu oracole, agende, caiete de amintiri si desene, eram penibili in felul nostru unic si adorabil, de care ne vom aminti cu drag oricand. A durat putin pana sa ne dam seama ca tot ceea ce crezusem despre clasa a cincea era fals. Lectiile erau usoare, profesorii de treaba, iar pe vremea aia nici macar nu aveam probleme cu diriga. Tocmai vorbeam azi cu Gabbi prin cate clase ne-au plimbat in clasa a cincea. Trecerea de la o clasa de la etajul doi, mobilata, luminata, aranjata, aerisita, frumoasa, la sala nr 6 la demisol a fost o dezamagire totala. Tin minte ca delegam pe cineva de prin primele banci sa vorbeasca la ora de tehno cu directorul, ca sa’l convinga sa ne mute inapoi. Dupa aproape un semestru de stat acolo, ne-au schimbat, in sfarsit, clasa. Nu pot sa zic cat de tristi am fost. Acolo, la demisol, jucam prinsa, tipam, saream, ne jucam fara sa ne deranjeze nimeni. Toata lumea era a noastra. Abia atunci am inceput noi sa ne cunoastem…

A sasea a fost cea mai usoara clasa. A trecut extrem de repede. Nu aveam mult de invatat, asa ca alta treaba nu aveam decat sa ne luptam pentru suprematia absoluta in clasa. Copcii stupizi ce eram… Au inceput sa se destrame grupurile din I-IV, sa ne dam seama ca mai erau si altii de gasca in afara de vechii colegi si sa ne simtim bine unii cu ceilalti. Atunci am realizat ca nu e nicio rusine sa arati ce simti, ca nu trebuie sa faci eforturi ca sa te integrezi. Deja eram un colectiv si se vedea doar cand te uitai la noi. In plus, am inceput sa ne prindem noi ce-i cu dragostea asta si cu ce se mananca ea. Ca intr-a cincea totul se rezuma la biletsele, colturi indoite in oracol dupa care scriai “Te iubesc”&all that shit. Iar a-i spune cuiva ca il placi era aproximativ sinonim cu a-i da o palma dupa cap. Whatever…

Intr-a saptea a inceput nebunia. Nu prea mai existau colegi fara fite, toti aveau impresii si aere de superioritate, nimeni nu statea la discutii si facea doar ce-l taia capul, era bun doar ce zicea el, nici nu vroia sa auda ce spuneau altii. Intr-un cuvant, era Jale! Nu ne puteam intelege, nu ne puteam organiza, nu puteam fi un colectiv in adevaratul sens al cuvantului. Toata lumea barfea pe toata lumea, iti era prieten pe fata si te dispretuia pe la spate. Am facut prima noastra excursie si am inceput sa ne dam seama ca ne putem simti bine impreuna, fara alte probleme. Dar cum am ajuns inapoi la scoala, a reinceput panarama. De data asta in sensul rau al cuvantului. Abia mai pe la sfarsitul anului am inceput sa o lasam mai moale, sa se mai imputineze numarul de fetse pe care le avea fiecare si sa fim mai deschisi unii fata de altii. Cateva frustrari tot mai existau, insa. Am inceput sa ne certam pentru baieti, ceea ce eu n-am crezut ca o sa mi se intample vreodata. De cele mai multe ori, ne vorbeam unii altora cu destule retineri… Problemele cu diriga se faceau simtite in fiecare zi si eram cu totii contrariati de ce ne acuza ea… Si in loc sa fim uniti, noi ne mai certam si intre noi. Ca ba a fost vina lui, ba a ta, ba a lu’ bunica. Diriga zicea sa fim uniti, ca ea e mama noastra si ca noi suntem cu totii frati intre noi. Apai cum dumnezeu, daca ea nu stia sa ne zica o vorba buna cand aveam nevoie, cum sa ne intelegem noi bine? Ca fratii? Hai sa fim seriosi…

Intr-a opta a fost cu totul altceva decat oricand. S-au terminat frustrarile, s-au dus cu timpul si retinerile, fitele, aerele de superioritate si toate tampeniile astea care ne-au oprit sa ne bucuram de timpul petrecut impreuna. Asa este tot timpul, am spus-o si o mai spun. Sfarsitul e cel mai frumos. Oare e asa pentru ca stim ca vine sfarsitul, sau intr-adevar acum incepem sa ne intelegem mai bine? Ne-am certat, ne-am barfit, am rupt prietenii, le-am legat la loc, ne-am imbratisat, am plans unii pe umerii altora, ne-am criticat, ne-am apropiat si ne-am departat, ne-am simtit bine si cateodata jenati, au fost momente penibile, altele frumoase de care ne vom aminti mereu, dar mai ales a trecut timpul si am descoperit, in sfarsit, ce scria in partea de sus a clepsidrei celor 4 ani: “Nu exista in toata lumea altii pe care i-as fi vrut sa-mi fie colegi..decat voi”. Ceea ce e intre noi este dincolo de orice aparente. Va iubesc. Si veti ramane mereu parte din viata mea.

by SaLoPeTa b-)

ti`aduci aminte?cum am crescut in scoala noastra.

Lasand versurile la o parte,au trecut 4 ani.Ce`am facut atata timp?Caterinci si panarama.mai invatam din cand in cand [doar in cazuri de forta majora] ne faceam copiam temele,faceam toate lucrurile obisnuite pe care le faceau elevii obisnuiti.ok.

Nu stiu daca ati observat cat de mult ne`am schimbat din clasa a5a…atunci noi chiar ne faceam temele,invatam lectiile,ne luptam sa iesim la tabla si eram foarte entuziasti.Acuma cand imi aduc aminte ma bufneste rasu`:)).

In clasa a6a interesul fata de invatatura se mentine,incepusem sa ne copiem temele dar totusi invatam.Caterincometrul* in clasele a5a si a6a era dat la mic,puteam sa spunem ca eram cuminti,chiar prea cuminti.

Intr`a7a deja nu ne mai dadeam interesul pentru nimic,ne copiam doar tema la fizica in clasa pentru ca ne controla in rest potopu`.Cred ca atunci ne`am schimbat mult,eram in perioada ‘magarului’ -cand noi aveam dreptate si restu` nu.

La ore era o panarama totala cu exceptia orelor de romana si de mate la care ne dadeam silinta sa pastram linistea chiar daca ne mai scapau uneori chicoteli.Incepusem sa chiulim,sa bem bere=),sa fim rai si toata lumea a observat asta,inclusiv noi pentru ca ne certam intre de la cele mai tâmpe motive posibile.A fost o perioada a rivalitatilor si a aerelor de vedeta:”>. Multumim lu` Dumnezeu ca o trecut!

Clasa a8a [dupa parerea mea de gaina] a fost cea mai frumoasa:x.Orele deja nu mai erau ore,erau circ,nimeni nu invata nimic si nu scria nimic [nici tema la fizica macar].Chiulitul luase amploare,uneori lasam clasa goala,incepusem sa sa distrugem tot ce era in juru` nostru:banci,scaune,geamuri,neoane…era de`a dreptul diabolici si de neoprit.Probabil ca deabia anul asta am inteles ca trebuie sa lasam la dracu` toate certurile si alte prostii si sa ne simtim bine impreuna;)

*Caterincometru=dispozitiv de masurare a caterincii pe durata orelor.

O sa mai auziti de noi!

aici coco planuieste sa scrie toate porcariile debitate de mintile noastre bolnave in 4 ani de zile.toate perlele si momentele penale prin care am trecut [impreuna].sper sa reusesc sa pun si poze.daca uit ceva sau va amintiti voi ceva penal petrecut in misterioasa clasa 8C.ock va rog sa ma trageti de maneca si sa ma *obligati* sa scriu aici!

–imi cer scuze pentru asteptarea asta [3 luni aproape] dar eu sunt mai buta,mai grea de cap si dupa 2 ore de studiat atent mi`am dat seama cu ce se mananca blogu`.imi pare rau pentru cei carora le`am ruinat visele si le`am promis ca o sa m`apuc de scris:(

multam` si s`o pe L-)